EA S-A NĂSCUT

Ea s-a născut
pe muntele
răsărit din apa întunecată.
Ea s-a născut
lumină şi lacrimă
în inima
florii de lotus
ce a înflorit pe vârful muntelui.
Azurul nu şi-a construit bolta.
Seara, floarea s-a închis
ascunzând în ea copilul,
ca dimineaţa să se deschidă.
Ea s-a născut frumoasă
ca ea însăşi.
Prin iubirea aerului şi ploii
au apărut
zeiţa Cerului şi zeul Pământului.
Soarele i-a despărţit
ridicând-o în braţe.
De atunci Cerul şi Pământul
au fost separaţi prin aer.
Era aproape de potop,
foarte puţin timp a trecut.
Va trebui un alt potop
şi o altă arcă
pentru ca să se nască o altă poveste?

Desprinderea umbrei mele

E seară, târziu.

Străbat o stradă luminată palid de becul stâlpilor, de case lipite, strâmte,
prin care pare că timpul s-a închis.

singuri, doar paşii mei răsună, în depărtare adânc, pe care doar umbra mea fidelă mi-i recunoaşte.

La colţul străzii un gard ruginit,
o poartă de fier uşor întredeschisă...

curtea în care zac
aruncate prin iarbă
bucăţi de piatră cu inscripţii abia desluşite: *

                                              נשמה... לנצח... מעבר... שליפה

îmi atrage privirea-magnet spre casa părăsită cu aerul unui templu coral.

ecoul slab al unui cândva-undeva ... - acorduri ireale -

urme de paşi făcuţi cândva
mă cheamă înăuntru
fac doi, trei paşi, ca-n transă...

în faţă umbra mea desprinsă uşor de mine

întoarce capul, mă priveşte, apoi
înaintează spre templul ce parcă are o nouă lumină, ireală.

Spre Ea se-apropie
doar Umbra, conturul unui tânăr,
se privesc, se-mbrăţişează,
privind acum imperceptibila lor îmbinare îmi pare doar o singură umbră

gândul (al meu, desigur) mă întreabă nedumerit:
- A cui e Umbra asta, oare, al cărui om e umbra ce-apare din senin?
răspunsul Umbrei veni instantaneu:
- Sunt Umbra unui om ce şi-a înşelat al său suflet,
                                             rătăcitor de-atunci mereu!

Pe zidul templului se derulă,
într-o clipă, viaţa întreagă a unui om...

- Ce grea pedeapsă urma să plătească
                                                 cu rătăcirea să eternă!
Tributul celui care înşeală,
al celui care-şi calcă cuvântul, legământul şi lumina,
al celui care sufletu-şi înşeală,
al celui care minte şi răneşte,
al celui care uită şi-ncalcă iubirea...

O singură salvare -
- ca Umbra sa să întregească ce-a rupt întunecatul om
  din egoism, din ură, din patimi, din temeri, din orgolii ...
De-atunci sunt mii de vieţi
în care Umbra sa călătoreşte,
ca să repare, în timpuri,
tot ce-a stricat un om...
De-atunci şi el şi Umbra sa îşi caută perechea-umbră,
Iubirea - salvarea sufletului gol.

Din cer fulgi albi, mici fluturi, pluteau deasupra acelor umbre imbinate,
Un dans uşor sub palide acorduri, suave ritmuri prin care
mă privesc intens şi rugător, cerându-mi aprobarea.

Zâmbesc privindu-i regăsiţi,
înconjuraţi de razele de lună, de licăriri de stele,
Tacit le-aprob plecarea, depărtarea şi prelungirea spre templu...

În fond e umbra-mi dragă, dublura mea,
                                                redată, doar simbolic, în această viaţă!

____________________________________________________________

 * Suflet ... Vesnic ... Dincolo de ... Regăsire

http://www.youtube.com/watch?v=UlIJOAZ1pak&feature=fvw

http://www.youtube.com/watch?v=oicEkoF0dc8&feature=related

La Început - Cuvântul

 La Început Cuvântul a fost
 şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
 în floare, în stele, în lună, 
 în piatră, fântâni şi în mare...
 Omul a luat cuvintele,
 le-a amestecat, 
 le-a compus prin fulgii de nea,
 în stropii de ploaie, 
 în vânt şi miresme de frunze,
 în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
 în suflet-pereche, în nu-mă-uita, 
 în gândul din vis,
 într-o caligramă.
 Cuvintele au început să zboare,
 Un dans 
 spre cer şi spre soare...
 Din teamă, omul le-a smuls,
 le-a îndepărtat, le-a ascuns în adâncuri, 
 formând noi cuvinte, 
 mereu mutilate,
 psalmi de dor şi de jale,
 cuvântul durere, răni, boală şi moarte, 
 noroi, întuneric,
 cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
 Treptat cuvintele s-au stins
 prin gări, în spitale, pe fronturi, războaie...
 Au mai rămas amintiri şi umbrele lor 
 în inimi, în cânturi,
 în poveşti, balade şi doine,
 mici felinare 
 în zboruri de fluturi, 
 petale de lotus, priviri de copil,
 gânduri-poeme 
 în muguri de floare, în raze de soare...

În fiecare clipă a nopţii şi a zilei

În fiecare zi mă bucur eu de tine,
De fiecare clipă, ce dată ni-i de soare şi de lună,
Solar copac al vieţii mele, privirea ţi-e lumină,
Tu, laur şi cunună, sărut, fior şi mângâiere.

În fiecare zi mă bucur eu de tine,
Tu, darul vieţii mele, o dulce, caldă şoaptă,
Spirala vieţii noastre, un gând, vis şi dorinţă,
Tu, raza mea de soare, eu, picături de ploaie.

În fiecare zi şi noapte mă bucur eu de tine,
Contur, îmbrăţişare, un dans ameţitor,
O flacără nestinsă în ale noastre inimi,
Tu, steaua vieţii mele, eu, valul mării tale.

În fiecare clipă a nopţii şi a zilei,
Noi file trec în cartea vieţii noastre,
Suflet-pereche fi-vom în viaţă şi în moarte,
Adânca taină într-un cântec al unui călător...