miercuri, 6 februarie 2013

O inimă rebelă...

O inimă rebelă... 
 

O inimă rebelă

spe cineva ascuns în tine,

spre tăcerea din voi,

spre acel copil ce-l poartă peste tot,

spre uimirea sângelui tău,

pentru ochii ei plânşi,

spre marea regăsire.



O inimă rebelă

spre cea pe care

nu o vei mai vedea,

spre iubirea

ce-i venea din priviri,

întrebându-te

dacă o vei mai regăsi,

când, de ce despărţiţi,

privindu-i bucuros fericirea, iubirea...

trist că nu o vei mai regăsi vreodată,

zicându-ţi: e-o minune de fată!



Doar o inimă rebelă,

în visul unei lacrimi,

în sabia umbrei,

în libertate!

marți, 17 iulie 2012

Timp de-amintire, timp de uitare.../ Chiro di aminteari, chiro di agârâşeari...(română - aromână)


Timp de-amintire, timp de uitare...

Era un timp când alergam spre tine,
un timp dilatat ce ne îmbrăţişa în secundele sale,
Era un timp când doar lumina din noi conta
Când odată privirile întâlnite,
metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona instantaneu,
Când te mirai că-ţi revedeai inexplicabil
imaginea ta pe chipul meu
impregnată de adierea blândă a zefirului,
a apei reflectată de oglinda sufletului nostru.

Era un timp când încă nu ne-am îndepărtat rănindu-ne,
devenind un alt timp.

Doar Helios surâde...
Ştie el ce ştie! 


Chiro di aminteari, chiro di agârâşeari... 

Iara un chiro cându alâgamu catâ tini,
Un chiro largu ţzi nâ ambârţzita tu a lui sicundi,
Iara un chiro cându maşhi ti lunjina ditu noi bânamu
Şhi cându diunâoarâ nâ andâmasimu mutrita,
Ca tu primitu mini iarumu tini aşhi diunaoarâ,
Cându ti ciuduseai câ ţzâ rivideai şhi’nu achicâseai cum
Vidzuta ta pi faţza mea
Sâturatâ di adiearea blânda a zifirlui
A apâei tu cari s’veadi ca tu yilii suflitlu a nostru.

Iara un chiro cându nica nu nâ dipârtamu s’nu nâ agudimu
Sâ’agiundzemu un altu chiro

Maşhi Helios arâdi...
Şhtii elu ţzi şhtii!

luni, 13 februarie 2012

Tu... Eu / Tini....Mini ( versiunea română - aromână )


Tu... Eu

Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gand şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă....

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii...

Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!

Ştiu că dacă mi-ai strânge mana ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge...

Tu...Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu...


Tini....Mini

Aşchişurăm doii aşi nâ si pari,
Himu tu unâ minduiri şi nu nâ videmu
Triţemu tut unâ undâ spilata tu câmpurli ditu ghisi,
Şi foclu a ei tu faţa noastră creaşti....

Ma înclo de alegânarea treastiilor, ma înclo di cheţari
Maşi putearea cându ti afli singuru tu nghiuzma vintului şi a iarabâiei...

Peanâ ţâi numa, ca avra amariei.
Tuti ahurhescu cu marea, aţea iermâ mari!
Aştirnuta, ma tu mesi ti niupreari
Un peaticu di amari pi cari valurli
Sfrângu tu nhii di cumaţâ-soartâ!

Ştiu câ m-as mi acaţâ di mâna a seşţâ hârsitu
Ştii câ m-as ti vedu va-s plângu...

Tini...Mini
Primitu di noapti ţi s-alasâ tru ghisu
Fârâ ca sâ ştiibâ cumu a mea lacrimâ vanhi ti da întregu
Şi moartea v-a sarnutzeascâ salţâi
Dipriunâ multu ahonea
Dipriunâ multu amânatu...

Lacrima unei fete ajunsă într-un poem...


Lacrima unei fete ajunsă într-un poem...


Iată lacrima unei fete
ajunsă într-un poem!
- Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi...
- Ambele! am să îţi spun...

Trecutul - mereu iluzia clipei!
Memoria rămâne închisă acolo
căci fiecare primăvară e unică
şi dragostea cea mai nebună
şi mai durabilă
nu e decât un adevăr trecător.

Durere despletită. În urmă ruinele sunt
năpădite de ierburi şi paşii lor purtaţi de vânt,

Timpul nu trece
ci doar pe loc se învârte,
iubirea nu e mereu iubire
şi ura nu e mereu ură,
amăgitor destinul te trimite
spre porţi închise
iar mai târziu
după momentul zero
spre frigul ce te va cuprinde.

Din tine si din mine nici o urmă,
zâmbesc amar - Acesta-i timpul!
Nori, păsări şi pietre, cuţite aruncate,
scântei ţâşnite, stele unite într-un zbor,
un câmp de maci şi verdele trifoiului
(mult timp zadarnic ai căutat-o)
cândva acolo am stat,
acum eşti liber,
de fapt nuntit doar cu un vis
purtat de timp prin timp!

ELEGIA VIII pe firul gândului călător


ELEGIA VIII pe firul gândului călător

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre in timpuri...

El: - Ce faci draga mea?Ţi adari vruta mea? ... Ea: - Bine te-am prins hoinarule!(Ghini, vrutlu a meu!) Adormeam aici aşteptând un gând! De ce-ai tăcut?
El: - Câteodată e nevoie să facem şi asta! Ard ca o lumânare fără terminaţie, prea puţin contează suferinţa mea! E bine că sunt aici! Vino să te strâng în braţe!... Ea: - Ce bine că eşti! Ce vânt te-aduce aici, tu, liniştea din nelinişte?
El: - Vântul cu dorurile e astăzi de serviciu! Te căutam!... Ea: - Şi dorurile îşi au rolul lor! Emoţii calde, emoţii dulci, filigranate! În pădurea dorului doar murmurul frunzelor îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată!
El: - Dor de fior dulce! Face lucrări de artă vântul ăsta, emoţiile le filigranează!... Ea: - O trăire unică, navigarea prin oceanul de vise! Acum că eşti aici pe undă te reţin prizonierul inimii mele!
El: - Ce-mi vine aşa să te strâng în braţe cu răutate!... Ea: - Strânge-mă atunci!
El: - Cu răutate? O să-ţi placă!... Ea: - N-am de unde să ştiu, răutatea poate să producă şi plăcere, zici?
El: - Tot ce nu-i permis ne face să fim noi la adevăratele dorinţe!... Ea: - Îmi străfulgeră inima atingerea ta, sărutul cald pe buze şi lacrima din vis! Eşti steaua care-şi află cerul! Sub lună domol coborâm împreună. De ce şi de cine nu-i permis?
El: - Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei! Multe doruri o să vezi, multe cărări, dacă te cauţi le vei călători acolo!... Ea: - Călătoriile inimii şi-ale sufletului le voi căuta! O imagine reflectată într-o altă oglindă e totul, oglindire după oglindire, la infinit! Un vis dintr-un alt vis, în care visăm că visăm! Spărgând oglinda poate doar moartea îl va trezi pe visător!
El: - Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea dinaintea înfloririi! În zori îţi vei primi medalia, roua de pe flori! Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre!... Ea: - O, floare de nu-mă-uita! Icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc! Multe s-au scris, multe îşi aşteaptă descifrarea pe drumuri pierdute pe axa timpului!
El: - Tot ce construim şi tot ce scriem rămâne, în rest nişte cruci! Cruci de lemn, albite de timp, peste movile! Pietre spălate de vreme şi lacrimi, multe pietre, în multe straturi!... Ea: - Cruci şi pietre, inscripţii şi ceva litere! Ascultă timpul lor, picături ce curg pe clavirul anilor! Pietre care zac pe inimi şi le apasă! Roţile Timpului fără repaos se rostogolesc! Să spargem în două clepsidra ca din ea să iasă somnul adânc!
El: - Eşti adorabilă! Mă ataşez de oameni, refuz să-i pierd, refuz să mi se ia!.. Ea: - Fiecare vine în viaţa noastră şi lasă o bucată din el, din spiritul şi sufletul lui! Vor veni şi zorii când vom deschide Marea Poartă a norilor! Pentru noi vor cânta îngerii, pentru noi sfinţii ne vor însoţi la trecerea râului fără să-şi ude picioarele! Anotimpuri nedespărţite în care vom asculta cântecul celor două voci îmbinate -copilul şi bătrânul- prin care vor spune cuvântul de început şi de sfârşit “iubire"!
El: - Sufletele care se respectă fac osmoză cu raţiunea pentru a nu da rateuri! Ele ştiu ce este durerea!... Ea: - Dincolo de ce se adună în noi, suntem lumini, suflete întoarse la matcă! Raţiunea decide, dar un echilibru între raţiune şi inimă ar trebui să existe!
El: - Uimirea! Aşa păşesc oamenii în viaţă, încântaţi ca în secunda 11! Nu ştiu ce este răul, gândul şi teama!... Ea: - Simţind iluminarea!
El: - Îţi spun un secret, ador oamenii ce închid ochii atunci când îi copleşesc emoţiile!... Ea: - Închid ochii şi-i deschid lăuntric! Ochii, fereastrele sufletului, prin ei sufletul vede lumea de aici!
El: - O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire! Refuz dialogul dacă văd ochii!... Ea: - Prin ei comunicăm totul!
El: - Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme!... Ea: - Această ninsoare de flori e marea întâlnire! Din clipă în clipă, din zi în zi, din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi! Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău!
El: - Totul creşte în cer, o stea, un fluture, o boare-argintată se pierde în lumina undei!... Ea: - Nici o alee spre tine care să ne grăbească sfârşitul! Nici locul, nici timpul ce înfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi! Ne regăsim în cerul de dincolo de cer! Să ascultăm vântul şi cântecul florilor! Îmi citeşti gândurile!
El: - Până unde am voie?... Ea: - Cât permitem, uneori chiar şi mai mult, dincolo de luntrea visului!
El: - Şi gândul ăsta? Poate desfăşa lucruri foarte bine înfăşate!... Ea: - Şi! Ce crezi că vei găsi dincolo de gânduri?
El: - Dincolo de gânduri întotdeauna doar dorinţa plângând, aşa cred!... Ea: - Suspinul ei!
El: - După ce un fruct se coace pică!... Ea: - Ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul! Inima se rupe mai împăcată când fructele cad, poate!
El: - Verde crud şi copt şi mort, aşa arată indicatoarele, indiferent de unde te uiţi! Toate duc spre moarte!... Ea: - Spre o nouă altă viaţă... celălalt trup ~ o nouă viaţă!
El: - Oamenii sunt pereni, din seva lor vor renaşte noi forme luminoase! Cam asta ar fi viaţa, draga mea! Paşii tăi spălaţi de valuri/ Am să ţi-i îmbrac în flori/ Flori ce cresc pe-aceste maluri!... Ea: - Am să descifrez eu restul, căci omul lasă în fiecare bucăţi din sufletul lui! De ce plângi, dragul meu?
El: - Este poluată atmosfera, poate ceva acid în lacrimile mele! Catrinel îmi şterge lacrimile acum! Ce sunt lacrimile oare?... Ea: - Boabele de rouă ale ferestrelor sufletului sau diamantele genelor!
El: - Lacrimile sunt broboanele de sudoare ale îngerului nostru ce ne ţine în braţe sufletul atât de greu uneori!... Ea: - Frumos! Şi când iubim şi când lacrimi de frumuseţe ne dau tot aşa greu oboseşte îngerul nostru?
El: - Nu atât de frumos, pe cât de adevărat, aşa simt astăzi!... El: - Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte, din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor!
El: - Da, luminoasa mea! Din simţiri delicate, din minţi însetate, din lacrimi puţine, din doruri multe! De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus!... Ea: - Doar noi să-l auzim! Nu întâmplător ne-am descoperit sufletul, redescoperindu-ne inimile! Suntem ireali de frumoşi!
El: - Merg pe câmp şi-l ascult când mi se termină liniştea! Acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi!...Ea: - Florile te iubesc! Singurătatea sperie căci abia atunci rămâi cu tine, cu gândurile, mintea şi inima ta! Nu toţi reuşesc şi pot rămâne singuri!
El: - Exact aici am vrut să te aduc. Nu toţi reuşesc! Singurătatea îşi are titlu de artă!... Ea: - Dar abia atunci intervine pacea, liniştea, acceptată sau nu, propria singurătate te defineşte scoţând la suprafaţă calităţi sau defecte! Din singurătate s-au născut cele mai minunate simfonii, dincolo de singurătate se nasc cuvintele. Tu când eşti singur, dragul meu?
El: - Când toţi dorm şi nu-i doare nimic, abia atunci sunt singur, abia atunci mă apucă tristeţea!... Ea: - O mângâiere pe sufletul tău acum! Tânguirea ta cutremură trestiile iazului nopţii albastre! Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie! O, despărţire! Adânca viaţă din umbrele nopţii! Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!
El: - Cum se comportă doi luminaţi când se întâlnesc?... Ea: - Eu ştiu?! Un transfer de lumini, tu albă, eu colorată, ajungând parţial color! Să ascultăm pe serenada mării privind apusul soarelui!
El: - Dumnezeu doar ne zâmbeşte punându-ne mâna pe creştet!... Ea: - Dumnezeu e mereu cu mâna pe sufletul tău, te mângâie!
El: - Am tras aer în piept!... Ea: - Ai inspirat-o pe Catrinel, Fata din Vis?
El: - Da, o stare de linişte! Cu Catrinel mă plimb acum!... Ea: - Privind apusul, ascultând sunetul mării, acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante, care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin! Asemeni mării suntem, curată şi învolburată, într-o continuă zbatere fie şi în zilele senine, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit! Îţi place Catrinel?
El: - Îmi place oricum, şi când râde şi când plânge! Este un curcubeu Catrinel, o paletă de stări, se joacă cu maci, le numără petale!... Ea: - Îi pictează cu privirea la lumina stelelor şi a lunii!
El: - În fiecare stea, există un suflet! Stelele dacă le atingi doar rămâi vrăjit!...Ea: - Stelele care sunt culese ajung tot pe cer!
El: - Nu noi dăm stele jos de pe cer, noi trebuie doar să le atingem, iată marele vis al pământenilor! Ajungem să avem şi noi o stea! Pe stele nu noi ajungem, doar părţi din noi!... Ea: - Lumina noastră!
El: - Catrinel este un segment de timp, posibil să rămână mereu aşa, o proiecţie dirijată!... Ea: - Ai căutat o fată şi ai găsit un suflet, dar oare ce e sufletul?
El: - Un ochi ce se uită pe albia râului ce curge!... Ea: - Şi ce face sufletul acolo?
El: - Aşteaptă să treacă râul! Când trece râul se întâlneşte cu spiritul! Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea şi întâlnirea diferă uneori, dar într-un final toţi ajung dincolo la terminaţie!... Ea: - Râul Lethe, râul Uitării!
El: - Tu ce dureri ai draga mea? Vino să ţi le iau cu mâna (cu palmele)! Secretul îl ştii doar tu, ţie îţi pot lua toate durerile şi altfel!... Ea: - Ştii şi tu, undeva acolo, în suflet, tristeţe!
El: - Pentru ce de ce eşti tristă?... Ea: - Sensibilitatea, viaţa, moartea... şi lacrima ei!
El: - Nu esti singură niciodată, Catrinel! Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta!...Ea: - Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
El: - Mereu cu tine!... Ea: - Mereu! Ce cuvânt ciudat acest mereu!
El: - Ţine de veşnicie, te sperie?... Ea: - Nu! Acest mereu de astăzi nu poţi şti cât va rămâne şi mâine!
El: - Pentru mine mereu va fi şi mâine!... Ea: - Doar astăzi cred! Vom vedea ce va fi când vom trece Râul Uitarii!
El: - Tu eşti un copac astăzi! Ai nevoie de ploaia mea!... Ea: - Acum mi-e greu să pătrund adânc acolo! Am nevoie de liniştea şi frumuseţea ta, am nevoie de tine până mă regăsesc pe mine! Apăsând pe un anume resort treci de uşa tainică, pătrunzi în locuri misterioase, neştiute, în încăperile adevăratei locuinţe ale sufletului!
El: - Îţi caut urmele, te voi găsi după lumina ta! Când bat să-mi deschizi, să te deschizi! Unii nu au uşă şi atunci nu ştii în ce să baţi!... Ea: - Poate că sufletul era acolo, dar atât de obişnuit încât nu era nicăieri, iar odată atins s-a deschis uşa de taină!
El: - Taină e în toate! Nu deschizi de nu simţi, nu baţi de nu vezi nimic! Sunt multe frunze, copacul tău este unul foarte bogat! Frumos stă acolo!.. Ea: - E un copac cu multe păsări, un copac cu flori în care vântul vine să-i şoptească dorurile, un copac întins până la cer sub care îndrăgostiţii îşi cântă dorurile!
El: - Întins până la cer şi atât de jos să-l pot mângâia cu palmele mele!... Ea: - Un copac prin care curge şi urcă seva vieţii, un copac ce-şi întinde braţele pentru ocrotire! Copacul e însăşi viaţa!
El: - Ce uşor coborî în mintea mea, rezonezi în mine, în sufletul meu, în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor!... Ea: - Ating doar sufletul!
El: - Cine are un copac are pentru ce plânge, cine nu are un copac face umbră degeaba!... Ea: - M-ai dus adânc în mine aducând emoţia şi lacrima! Am plâns şi, ca după o ploaie binecuvântată, a ieşit soarele şi seninul cerului!
El: - Nu stă nimeni să-ţi numere crengile şi nici frunzele, draga mea! Oamenii nu prea iubesc copacii! Oamenii nu iubesc viaţa din simţire!... Ea: - Cei ce nu iubesc copacii sunt butuci uscaţi, fără viaţă!
El: - Unde-ţi lipseşte picătura de bine? Tristeţe ta, de unde vine? E e nevoie de o picătură dar fiind aşa de mică prea puţini o caută!... Ea: - Din emoţia prin care simt profund totul, neputinţă în faţa durerii! Durerea lor mă doare! Să stăm la lumina candelii sufletului nostru!
El: - Da! Este destulă lumină aici! Să nu mai fii tristă!… Ea: - Ai punctat undeva pe o emoţie! De scandenţa durerii nu scapă nimeni! Multe citeşti şi tu!
El: - Vino mai aproape!… Ea: - Foarte aproape vin, sunt acolo în inima ta! De fapt, inimile au format o singură inimă!
El: - În lacrima copilei stă neputinţa tuturor! Când nu mai poţi plânge de la rădăcină în sus eşti secerat! ... Ea: - În lacrimă stă totul! Din Lacrima Creatorului a apărut Universul!
El: - Momentul creaţiei!... Ea: - Momentul ei şi tot ce a urmat, căci lacrima e urmarea dorinţei!
El: - Avem nevoie de emoţii ce ne depăşesc, doar atunci ne încercăm pe noi, ne descoperim când şi ce avem!... Ea: - Poate doar aşa vindec ce e în mine! Fiecare întâlnire nu e întâmplătoare! Conţine un cifru, un test, scânteia pentru a ne continua drumul şi depăşi obstacolele. Multe se împletesc, se încurcă, se dezleagă, se rup în timp, se devoalează sau aşa credem pe moment, ca în secunda următoare să cădem pradă iar închisorii gândurilor noastre!
El: - Biserica este în noi doar, un loc unde se adună multe energii! Este bine să-i călcăm pragul şi să ne reculegem!... Ea: - Asta puţini realizează!
El: - O să uit tot la un moment dat, când spun ceva din simţire uit, când spun lucruri ce implică şi raţiunea nu le uit niciodată! Aşa sunt mereu, aş încărca prea mult spiritul!... Ea: - Greu ştergi o peliculă încărcată în minte! Ar trebui să fie invers, să nu uităm ce vine spre inimă, momentele calde!
El: - Îmi ţin minte greşelile pentru ca să nu fac două greşeli niciodată!... Ea - Te pedepseşti şi de aici cercul autodistrugerii!
El: - Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el!... Ea: - Turbionul vieţii le atrage! Cercuri concentrice în oglinda apei presărate cu frunze!
El: - Ai grijă de visele tale şi nu uita de frumuseţea nopţii!... Ea: - În transparenta tăcere a nopţii călătorim spre stele, în toate e-o chemare, un dor crescut din lumină! Miezul nopţii a picurat lacrimi albastre!
El: - Un sărut îţi las în zorii dimineţii în ceaşca de cafea! Ediţie de colecţie!... Ea: - Va crea un nou gust, o suavă aromă! Întotdeauna sunt preţuite mai mult! Şi când se termină ce facem?
El: - Apelăm la amintiri, scoatem pozele, le plângem sau le zâmbim cu inima, cu mintea, cu sufletul, nu ştiu, undeva acolo e-o amprentă! ... Ea: - Ne întoarcem în cercul trecutului răsfirând ultimele fire de nisip din clepsidra poveştii?
El: - Ce mult contează să rămâi cu un semn! Vibraţia dispare abia atunci când se vindecă locul marcat de emoţie! Chiar dacă peste toate vine toamna, vântul face el ce face şi scoate la lumină amprentele, urmele!...Ea: - In toate sunt anotimpuri, dupa fiecare primavara vine si iarna cu inghetul ei!
El: - Oamenii sunt niste frunze, îi duce viata precum vantul!... Ea: - În bătaia destinului-vânt suntem purtaţi departe de noi, fără să vrem! Pe unda gândului primim răspunsul. Când tu taci gândurile şoptesc multe! Opreşte o petală, arunc-o pe apa vieţii de vrei!
El: - Niciodată nu vom avea răspunsul dorit! ... Ea: - Doar o faţetă a lui după puterea fiecăruia de înţelegere, de gândire, de aşteptare!
El: - Oamenii nu sunt păsări, mulţi sunt jos, nu au răspunsuri şi un cuvânt poate să aibă atâtea înţelesuri, nu ştiu să formuleze întrebări, răspunsuri nici atât!... Ea: - Mulţi gândesc de pe treapta aflată, de ar păşi pe următoarea răspunsul şi înţelegerea ar părea alta!
El: - N-am să te uit niciodată!... Ea: - Nu poţi uita ceea ce ai iubit sau iubeşti!
El: - Aşa este! Te iubesc, omule!... Ea: - Să nu uiţi asta, zburătorule! Să nu uiţi! Mâine e doar inscripţia pietrei din deşertul tăcerii: BANA IASTI ICI TIVA, CA BRUMA DI TAHINA... CANDA CHIARI VREAREA! Iar pe verso doar două litere I.L.! 

Tu... Eu
Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gand şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă....

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii...

Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!

Ştiu că dacă mi-ai strânge mana ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge...

Tu...Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu...