Lacrima unei fete ajunsă într-un poem...
Iată lacrima unei fete
ajunsă într-un poem!
- Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi...
- Ambele! am să îţi spun...
Trecutul - mereu iluzia clipei!
Memoria rămâne închisă acolo
căci fiecare primăvară e unică
şi dragostea cea mai nebună
şi mai durabilă
nu e decât un adevăr trecător.
Durere despletită. În urmă ruinele sunt
năpădite de ierburi şi paşii lor purtaţi de vânt,
Timpul nu trece
ci doar pe loc se învârte,
iubirea nu e mereu iubire
şi ura nu e mereu ură,
amăgitor destinul te trimite
spre porţi închise
iar mai târziu
după momentul zero
spre frigul ce te va cuprinde.
Din tine si din mine nici o urmă,
zâmbesc amar - Acesta-i timpul!
Nori, păsări şi pietre, cuţite aruncate,
scântei ţâşnite, stele unite într-un zbor,
un câmp de maci şi verdele trifoiului
(mult timp zadarnic ai căutat-o)
cândva acolo am stat,
acum eşti liber,
de fapt nuntit doar cu un vis
purtat de timp prin timp!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu