CÂNTUL VIORII

Prin cântul viorii
se-aude lacrima viselor.
Cântă vioară, cântă-ţi
tânguirea inimii!

Prin glasul ei
suspină adânc sufletele
care nu au atins stelele cerului lor.

Plânge vioara, plânge uşor,
cum plânge cerul
din ochiul paradisului,
cum plânge ploaia
mărgăritare lângă crucea răstignirii,
cum plânge râul
ce-şi poartă florile durerii,
cum plânge salcia albastră la mal,
cum plânge în liniştea rotundă a nopţii
cântecul roşu al păsării captivă între ramuri,
cum plânge vântul galben
peste nisipul deşertului.
E imposibil să tacă
sunetul corzilor ei pe undele vântului.

O vioară!
Inimă rănită de tăişul pumnalelor.
Cântă vioară, cântă-ţi
tânguirea inimii!

Neînţeleasa ploaie

Prin picuri de ploaie amurgul

scutură petalele florilor de prun, pe ramuri

copacul suspinului* îşi poartă uşor mâţişorii.

Neînţeleasa ploaie prin argintul nopţii

despică umbrele iubirii-culori,

vârtej de imagini silabe spaţii cuvinte...

Frânturi de umbre se preling prin zborul

sufletelor regăsite printr-un sărut,

lacrima lui o aude în sufletul ei.

Frunze de pelin împrăştie aroma tristeţii,

cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,

azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.

Margini pierdute prin vis,

pe pod o fată prin lacrimi priveşte

apa şi timpul domol curgător.

În liniştea apei, prin pleoapa închisă, depărtările scad,

acum el pluteşte în barca cea neagră,

vremea furtunii s-a sfârşit.

Pe băncile goale, pe alei, străzi, vânt şi frunze,

tăind curcubee, prin raze de soare si stele

Ea ştie, mereu El e în inima ei...

* http://godessdiana88sex1.blogspot.com/2010/03/salcia-legende-mituri...