Prin picuri de ploaie amurgul
scutură petalele florilor de prun, pe ramuri
copacul suspinului* îşi poartă uşor mâţişorii.
Neînţeleasa ploaie prin argintul nopţii
despică umbrele iubirii-culori,
vârtej de imagini silabe spaţii cuvinte...
Frânturi de umbre se preling prin zborul
sufletelor regăsite printr-un sărut,
lacrima lui o aude în sufletul ei.
Frunze de pelin împrăştie aroma tristeţii,
cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,
azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.
Margini pierdute prin vis,
pe pod o fată prin lacrimi priveşte
apa şi timpul domol curgător.
În liniştea apei, prin pleoapa închisă, depărtările scad,
acum el pluteşte în barca cea neagră,
vremea furtunii s-a sfârşit.
Pe băncile goale, pe alei, străzi, vânt şi frunze,
tăind curcubee, prin raze de soare si stele
Ea ştie, mereu El e în inima ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu